Popas în vesnicie - Meditatie la Adormirea Maicii Domnului

          Toate predaniile vechi ne spun ca viata Maicii Domnului pe acest pamânt a fost ca o prea frumoasa cununa împletita din bunatate si blândete, din mila si iubire. Pe cei bolnavi îi îngrijea, pe cei necajiti îi mângâia, pe cei cazuti îi îndrepta, deznadajduitilor le umplea sufletul de lina si senina nadejde si tarie, sadind în inimile tuturor dragostea de Dumnezeu, ca o adevarata mama a milostivirilor.
          Iata câteva marturii vrednice de evidentiat: Sfantul Apostol Ioan o vede îmbracata în lumina si, încununata cu stele, având sub picioare luna (Apoc. 12, 2). Iar proorocul David o vede sezând de-a dreapta lui Dumnezeu în haina aurita si prea înfrumusetata (Ps. 44, 11).
          Sfântul Dionisie Areopagitul, la trei ani dupa ce se încrestinase de catre Sfântul Apostol Pavel, învrednicindu-se a vedea pe Maica Domnului, îi scrie Apostolului neamurilor: "Marturisesc înaintea lui Dumnezeu, ca-mi parea cu neputinta ca cineva, în afara de Dumnezeu, sa fie plin de atâta putere dumnezeiasca si dar. Nimeni din oameni nu poate sa înteleaga ce am vazut eu si ce am priceput nu numai cu ochii cei sufletesti, dar si cu cei trupesti. Eu am vazut cu ochii mei pe cea mai frumoasa si mai sfânta decât toate puterile cele ceresti, pe Maica lui Hristos Iisus Domnul nostru. Marturisesc înaintea lui Dumnezeu care S-a nascut din Sfânta Fecioara, ca daca n-as fi pastrat în mintea mea învatatura, apoi as fi socotit-o pe Prea Sfânta Fecioara ca pe Însusi Dumnezeu si i-as fi dat ei închinarea care se cuvine lui Dumnezeu. Mintea ei era calauzita de Dumnezeu, dorinta ei era îndreptata spre tot ce e bun si vrednic de dragoste; ura avea numai pentru pacat si pentru pricinuitorul lui; ochii ei erau îndreptati neîncetat spre Domnul, privind lumina vesnica si neapropiata; auzul gata a asculta cuvântul lui Dumnezeu, iar limba varsa dulceata dumnezeiasca; inima ei era curata si neprihanita. Toata era biserica a Duhului, locas Dumnezeului celui viu".
          Sfântul Ambrozie, arhiepiscopul Milanului, întemeiat pe cuvintele Sfântul Ignatie Teoforul, scrie: "Ea era fecioara nu numai cu trupul, ci si cu sufletul. Inima ei era plina de smerenie; în vorba era înteleapta si fara de grabire; în citirea Sfintei Scripturi neobosita; în vorbire curata si cu pauza, ca si când totdeauna ar fi vorbit cu Dumnezeu, iar nu cu oamenii. Din gura ei ieseau numai cuvinte întelepte, iar pe fata ei se arata blândetea si fecioria. Chipul ei cel din afara arata desavârsirea launtrica, bunatatea si smerenia." Iar însusi Sfântul Ignatie zice: "La noi toti stiu ca Maica Domnului era plina de dar si împodobita cu toate însusirile frumoase. Se spune ca în prigoniri si în nevoi ea era întotdeauna vesela; în lipsa si în saracie nu se scârbea; pe cei ce o suparau nu numai ca nu se mânia, ci înca cu bine le rasplatea; în zile bune era blânda; catre cei saraci era milostiva si ajuta tuturor cu ce putea; iubea îndeosebi pe cei smeriti, pentru ca ea însasi era plina de smerenie".

Pagina 1

Popas în vesnicie - Meditatie la Adormirea Maicii Domnului

          Dar daca viata Maicii Domnului a fost sfânta, sfârsitul a fost dumnezeiesc. Sfârsitul Maicii Domnului nu a fost prin moarte, ci o adormire lina. Ceea ce a nascut "Viata" n-a fost cutremurata de umbrele mortii, pentru ca dincolo de acestea vedea cum Hristos, Fiul ei o astepta plin de lumina si bucurie, spre a o aseza la dreapta Sa, dupa cuvântul psalmistului care zice: "Statut-a împarateasa de-a dreapta Ta îmbracata în haina aurita si prea înfrumusetata" (Ps. 44, 11).

         Într-un amurg, Arhanghelul Gavriil din nou a fost trimis catre "Cea plina de dar", ca sa-i aduca veste îmbucuratoare, ca peste trei zile va fi chemata la Fiul ei. Inima de mama tresari de bucurie la aceasta veste.

         Odata cu vestea adusa, Arhanghelul îi va fi daruit Curatei Fecioare o stâlpare de finic stralucitoare si îi va fi zis unele ca acestea: "Preasfânta Stapâna, Maica Domnului si Dumnezeului nostru Iisus Hristos, pregateste-te, ca iata, Însusi Fiul tau va veni înconjurat de cetele îngeresti, ca pe tine, care în brate L-ai purtat, la ceruri sa te ridice. Bucura-te, ca de acum vei petrece de-a pururi întru împaratia Fiului tau. Pe tine moartea nu te va stapâni. Preacuratul tau trup nu va fi dat stricaciunii, ci va fi preaslavit cu sederea de-a dreapta lui Hristos. De acolo te vei ruga într-una pentru tot neamul omenesc. Tu vei fi de acum maica orfanilor, ocrotitoarea vaduvelor, povatuitoare fecioarelor, bucuria necajitilor si liman celor înviforati". Si, la împlinirea celor trei zile vestite de înger, un nor - ne spune traditia - a cuprins pe toti apostolii ce erau raspânditi la propovaduirea Evangheliei, si de la margini i-a adunat prin minune dumnezeiasca în satucul Ghetsimani, la casa Sfântului Apostol Ioan, unde era Maica Domnului.

         Puterea Duhului Sfânt îi stârnise, ca sa fie de fata la plecarea Maicii Domnului. Singur Toma lipsea si acum ca si la aratarea Domnului Hristos dupa Înviere. El era departe spre rasarit, în întunecatele tinuturi ale Indului, si rânduiala lui Dumnezeu a fost ca el sa întârzie si de data aceasta, ca printr-însul sa fie aratate lucrurile lui Dumnezeu.

         Dupa ce Maica Domnului i-a vazut adunati pe apostoli, cu duiosie le-a grait: "Astazi fratilor, Fiul meu ma cheama la El. Gavriil, cel ce mi-a adus vestea nasterii, acela mi-a adus si solia chemarii la ceruri. Multumesc Fiului meu ca v-a adunat aici de fata, ca înainte de plecare sa ne mai putem vedea o data".

         Atunci, cu lacrimi ridicându-se apostolul Ioan, zise: "Stapâna, Nascatoare de Dumnezeu, Fiul tau cel iubit, mângâierea noastra, S-a suit la ceruri, lasându-te pe tine alinare noua. Acum ne lasi si tu, dar cui ne lasi? Pe cine vom mai avea aici pe pamânt dulce povatuitoare, noi fiii lacrimilor tale, ce suntem ocarâti de oameni si urâti de popoarele pamântului?"

         Iar Preacurata Fecioara mângâindu-i, le-a zis: "Nu va mâhniti, fiii mei, pentru mutarea mea, ca macar de ma voi si muta de pe pamânt, de voi nu ma voi desparti, nici de toti cei ce ma vor chema întru necazurile lor ci voi fi neîncetat mijlocitoare înaintea lui Dumnezeu pentru neamul crestinesc. De aceea, nu plângeti, ci mai degraba bucurati-va, pentru ca daca pâna acum v-am mângâiat pe voi de acum, din împaratia Fiului Meu, voi cuprinde în rugaciunile mele pe toti fiii pamântului".

         Acestea si multe alte zicând Preacurata, cu fata luminoasa se asea pe pat între lumânarile ce ardeau si deodata o lumina dulce umplu casa si coruri de îngeri suiau si coborau cântând cântece de preamarire lui Dumnezeu. Iar din mijlocul luminii, Hristos îmbracat în slava, înconjurat de Heruvimi si Serafimi, primi sufletul Preaiubitei Sale Maici.

Pagina 2

Popas în vesnicie - Meditatie la Adormirea Maicii Domnului

         Asa, cu multa slava, adormi Maica Domnului, iar apostolii îi petrecura cu ochii sfântul ei suflet pâna sus, în împaratia cereasca. Asezând apoi preacuratul sau trup pe nasalia împodobita si înconjurata de lumânari, cu ramuri de finic aduse de îngeri înainte cu slavite cântari, pornira spre mormânt. Dar zavistnicii iudei, vazând slavirile ce se aduceau Maicii Domnului, se umplura de întunecata ura si rautate si navalira ca sa ucida pe apostoli, si trupul Fecioarei sa-l batjocoreasca, însa puterea lui Dumnezeu îi opri. Un nor alb înconjura întreaga ceata a apostolilor si crestinilor. Din nori, cântece dulci de îngeri se auzeau si, împreuna cu ale apostolilor, rasunau pâna departe peste ceata furioasa, ca o adiere calda înmiresmata, a unui vânt primavaratic. Multi hulitori ai Maicii Domnului fura atunci loviti cu orbirea, altii isi sfarâmara capetele de zidurile cetatii, iar unul cu numele Afoniu se repezi prinzând cu mâinile patul pe care era trupul Fecioarei, ca sa-l rastoarne. Dar, o, minune ! Un arhanghel nevazut, îi reteaza mâinile, lucru pe care vazându-l hulitorii se cutremurara si, umplându-se de frica, cu lacrimi se caiau de rautatea lor si strigau: "Robi ai lui Hristos, miluiti-ne pre noi!" Atunci, oprindu-se apostolii cu trupul Maicii Domnului, Petru ridicând glas striga: "Fratilor, noi nu va putem face nimic, ci numai Cel rastignit de voi. Credeti în El, iar pe Sfânta Sa Maica cinstiti-o ca pe Nascatoare de Dumnezeu".

          Si astfel au crezut în El toti iudeii aceia, îi împreuna cu ei multi altii care s-au înspaimântat auzind minunea aceasta, cunoscând ca Cel ce murise pe cruce cu ocara, murise de fapt si pentru ei. Si minuni multe s-au savârsit dupa aceea prin atingerea de sicriul preasfintelor moaste ale Fecioarei, înca si mâinile celui pedepsit de înger au fost vindecate si acela a dat slava lui Dumnezeu pentru bunatatea Maicii Sfinte.

         Dupa trei zile soseste si Apostolul Toma, care la adormire nu se învrednicise a fi de fata. Adus fiind de nor la Ghetsimani, cu graba alerga la mormânt si, plângând se ruga sa fie data la o parte piatra de pe usa mormântului, ca si el sa vada pe cea plina de dar: "Au doara nu sunt si eu apostol? Au nu primeste Dumnezeu marturia mea ca si a celorlalti? Rogu-va dar, sa deschideti mormântul ca sa ma închin si eu macar sfântului ei trup, daca la sfânta sa adormire n-am fost vrednic ca sa fiu de fata". Cuprinsi fiind atunci de mila, ceata apostolilor a decis sa deschida mormântul spre mângâierea lui Toma. Dar când luara piatra de pe usa mormântului, îl gasira gol.

         Nu a putut rabda nestricaciunea stricaciune! Trupul cel fara prihana al Maicii Sfinte, peste care se revarsase Duhul Sfânt si din care se întrupase Fiul lui Dumnezeu nu putea fi lasat prada putrezirii si descompunerii, ci a devenit - ca si "trupul cel luat din ea" - nemuritor si "duhovnicesc", înaltându-se si salasluindu-se acolo unde Stapâna fusese rânduita pentru nevointa sa: "Sezut-a împarateasa de-a dreapta Ta, îmbracata în haina aurita si prea înfrumusetata" (Ps. 44, 11).

          Iata de ce rândui-se Dumnezeu sa întârzie din nou Toma! Ca sa se faca cunoscuta slava în care a fost îmbracata Maica cea dupa trup al lui Iisus Hristos, iar noi, vazând o minune ca aceasta sa cântam: "Întru Nastere fecioria ai pazit, întru adormire lumea nu ai parasit, de Dumnezeu Nascatoare. Mutatu-te-ai la viata, fiind Maica Vietii si cu rugaciunile tale izbavesti din moarte sufletele noastre". Însa mutarea Maicii Domnului nu este pentru noi simpla "mutare din loc", ci "preaslavire" aproape de scaunul lui Dumnezeu, având a mijloci de acolo pentru cei ce cu credinta se vor ruga ci peste veacuri, zicând: "Împarateasa mea cea preabuna si nadejdea mea, Nascatoare de Dumnezeu, primitoarea saracilor si ajutatoarea strainilor, bucuria celor întristati si acoperamântul celor necajiti, vezi-mi nevoia! Vezi-mi necazul! Ajuta-mi ca unui neputincios! Hraneste-ma ca pe un strain! Necazul meu îl sti, dezleaga-l precum voiesti, ca n-am alt ajutor afara de tine, nici alta folositoare, grabnica, nici alta mângâietoare buna afara de tine, Maica lui Dumnezeu, ca sa ma pazesti si sa ma acoperi în vecii veci lor." Amin!

Ierom. Sebastian Pascanu

Pagina 3

Sf. Serafim din Sarov - pururea sub ocrotirea Maicii Domnului

           Sfântul Serafim de Sarov s-a nascut la 19 iulie 1759 în orasul Kursk din Rusia, primind la botez numele de Prohor. Parintii sai, Isidor si Agatia Mosnin, erau oameni înstariti, însa evlaviosi si foarte milostivi. Ramas orfan de tata la 3 ani, micutul Prohor a fost crescut de mama sa. Înca din copilarie s-a bucurat de vadita ocrotire a Maicii Domnului. La sapte ani, din neatentie, a cazut din turnul clopotnita al catedralei (închinate icoanei Maicii Domnului din Kazan) din oras. Oricine s-ar fi zdrobit cazând de la o asemenea înaltime, însa el nu a patit absolut nimic.

           Alta data, pe la zece ani, s-a îmbolnavit greu, încât nimeni nu mai spera în însanatosirea lui. Maica Domnului i s-a aratat în vis, fagaduindu-i ca îl va tamadui. Asa s-a si întâmplat. Scotându-se în procesiune pentru seceta icoana Maicii Domnului si începând îndata ploaie mare, alaiul a trebuit sa scurteze drumul si sa treaca prin curtea familiei Mosnin. Atunci mama a scos copilul si s-a trecut cu icoana peste el. Dupa aceasta s-a facut perfect sanatos. Cu cât trecea timpul, cu atât se dovedea mai mult ca tânarul Prohor nu era pentru lumea aceasta. La 17 ani, primind binecuvântarea mamei, care i-a daruit si o cruce de care sfântul nu s-a despartit niciodata, el a plecat sa îmbratiseze viata monahala la Lavra Pecerska de la Kiev. Dupa o vreme, îndrumat de Parintele Dositei din pustia Kitaev, a mers sa isi petreaca restul vietii în Manastirea Sarovului. În ajunul Intrarii în Biserica a Maicii Domnului, pe 20 noiembrie 1778, tânarul Prohor a intrat în Manastirea Sarovului. Aici a petrecut în ascultare si felurite nevointe, ceea ce i-a atras mai mare dragoste si respect din partea celorlalti parinti.

           În 1780, cuviosul s-a îmbolnavit rau, zacând la pat cu tot trupul umflat. Fara sa cârteasca a rabdat aceasta suferinta vreme de trei ani. El nu a acceptat sa fie chemat vreun doctor, însa a cerut sa fie împartasit cu Sfintele Taine. Întreaga obste a facut priveghere de toata noaptea, urmata de Sfânta Liturghie. Dupa ce s-a împartasit, cuviosului i s-a aratat însasi Maica Domnului însotita de Sfintii Apostoli Petru si Ioan. Aratând catre el, Maica Domnului a zis: "Acesta este din neamul nostru", apoi, punând prea sfânta mâna sa pe capul lui, îndata în partea dreapta a trupului lui s-a facut o deschizatura, pe unde s-a scurs toata materia care-i umplea trupul. La scurt timp s-a vindecat întru totul, însa cicatricea a ramas spre marturie si era atât de adânca încât ucenicul Sfântului Serafim isi aminteste ca în ea îi încapea pumnul mâinii. Pe locul minunatei aratari a Maicii Domnului parintii au ridicat o biserica unde Sfântul Serafim s-a împartasit mai întotdeauna cu Sfintele Taine, pâna la sfârsitul vietii.

Pagina 1

Sf. Serafim din Sarov - pururea sub ocrotirea Maicii Domnului

           Dupa opt ani petrecuti ca frate, Prohor s-a învrednicit a primi chipul îngeresc, primind numele de Serafim, iar un an mai târziu a fost facut ierodiacon. În 1793, la 35 de ani, a fost hirotonit ieromonah. Curând dupa aceasta, împlinind 16 ani de manastire, cu binecuvântarea batrânului sau, egumenul Pahomie, Sfântul Serafim s-a retras la pustie, într-o chiliuta din desisul padurii, aflata pe malul râului Sarovka, la câtiva kilometri de manastire. Aici si-a facut o gradina de zarzavat si a adus doi stupi, iar ziua si-o petrecea muncind, în rugaciune neîncetata si citind Noul Testament cu precadere Sfintele Evanghelii. Nu neglija nici cele 7 laude, metaniile si alte nevointe. Dupa cum chiar el a marturisit unui ucenic al sau, obisnuia sa plece din chilia sa seara si, pe o piatra anume, priveghea toata noaptea în rugaciune, iar dimineata se întorcea la chilie si priveghea pe o alta piatra, toata ziua. Aceasta nevointa a tinut-o sfântul vreme de o mie de zile si o mie de nopti. În anul 1804, într-o noapte, trei tâlhari, crezând ca Sfântul primeste bani de la oameni, au gândit sa-l prade. Desi era în putere (46 de ani) si ar fi putut opune rezistenta, Sfântul Serafim si-a încrucisat mâinile pe piept si le-a zis: "Faceti ce vreti", iar tâlharii l-au batut, lasându-l abia viu. Nu au gasit decât o iconita si niste cartofi. Sfântul a fost aflat a doua zi, plin de sânge, de niste parinti, care l-au dus la manastire. Acolo a refuzat ajutorul doctorilor si Maica Domnului i s-a aratat si l-a vindecat întocmai cum o mai facuse odinioara.

           În sfârsit, când Sfântul Serafim a luat în grija manastirea de maici Diveevo, el marturisea: "Nici o piatra nu s-a pus în Diveevo fara voia Maicii Domnului si nu s-a primit vreo sora în manastire, nici nu s-a pus vreo rânduiala, fara consimtamântul ei". Pe calea pe care a pasit Maica Domnului, Sfântul Serafim a pus sa se sape sant, ce sta marturie pâna astazi, închipuind urmele pasilor Maicii Domnului. În data de 2 ianuarie 1833, Sfântul Serafim de Sarov a fost aflat adormit întru Domnul în chilia sa, la rugaciune, în genunchi, cu mâinile încrucisate pe piept în fata icoanei Maicii Domnului...

Silviu-Andrei VLADAREANU
Lumea credintei, anul III, nr 5(22)

Pagina 2